Toti murim pe campul de lupta...

Parca, e pace in jurul meu, in jurul tau, dar imi dau seama ca mai devreme sau mai tarziu, toti murim pe campul de lupta. Lupta cu noi insine...Lupta dintre ceea ce suntem si ce ar trebui sa fim... Lupta dintre noi, eul nostru, si Cel ce locuieste in noi...

 Imi doresc ca eul din mine sa moara cu mult, mult timp inainte de-a mi se intoarce trupul in tarana...

Ca sa traim cu adevarat, noi trebuie sa murim lasandu'l pe El sa traiasca in noi... daca inca mai traim noi inseamna ca nu am iesit pe campul de lupta.

Marea Rosie in fata, in spate Egiptenii...

     

Am ajuns la Marea Rosie... In spate's egiptenii, in fata valuri, si apa cat vezi cu ochii... Dar, hai sa va povestesc cum am ajuns aici... M'am nascut intr'un satuc din Egipt. Am crescut jucandu'ma'n nisip neobservand cum trecea timpul. Ajunsesem sa zidim case pt ei, facandu'le viata mai usoara. Viata ne era din ce in ce mai grea si pe undeva auzisem vorbinduse despre cineva Moise, care, venise sa ne scoata din robie. Il tot vedeam intrand la Faraon, si eram nemultumita, pt ca toti vorbeau despre eliberare de zeci de ani si tot inca robi eram. Acu, venise Moise, si nu numai ca nu ne scotea din Egipt, dar din cauza lui munceam si mai mult...
        Venise ziua sa iesim spre tara promisa, cata bucurie, cata multumire. Nu numai ca plecam de'acolo, dar egiptenii ne dadeau tot ce aveau mai scump. Ma gandeam ca tot greul trecuse, ca in cateva zile suntem in Canaan si o sa'mi decorez casa cu gust mereu avand pe masa lapte si miere... Dar, azi am ajuns la Marea Rosie... In spate's egiptenii, in fata valuri si apa cat vezi cu ochii...
       Am asteptat toata noaptea, urmarind vantul sufland valurile,(numai Moise stia ce avea sa urmeze). Spre dimineata, mi'am ridicat privirea si apa era facuta zid si prin mare era un drum uscat ca noi sa trecem... Mda, i'am lasat pe multi sa treaca, ca'mi era teama, teama de zidurile inalte care puteau sa ne inunde intr'o clipa. Trecusera aproape toti, eu, inca pe mal eram. Imi era teama, teama, ca acel Dumnezeu despre care vorbea Moise nu era suficient de puternic sa imi poarte de grija, sa mai tina inca putin apa in zid sa reusesc si eu sa trec... 
        Ma gandesc la mine, la noi, il cunoastem pe Dumnezeu, ne deschide usi, ne netezeste carari si noi ezitam sa pasim. Nu e simplu sa pasesti pe drum inconjurat cu ziduri de apa, nu esimplu sa pasesti pe drumuri necunoscute... Doamne, vreau sa te cunosc mai mult si cunoscandu'te sa pasesc pe cararile pregatite de Tine...

Pictorul renumit nebagat in seama...

 

  Cunosc un pictor renumit, cel mai renumit. Ii intrece pe Picasso si pe Da Vinci. Vorbeste lumea prea putin despre picturile lui, pt ca s-a obisnuit sa i le vada peste tot. Am petrecut si petrec ore intregi urmarind ce fel transforma fiecare hartie alba intr-o comoara, punand in ea atata suflet, atata dragoste. El nu oboseste pictand, combinand culorile te lasa fara cuvinte, lasandu-ti doar gandurile sa vorbeasca. L-am vazut punandu-si lucrarile pictate la fiecare colt de strada, oriunde era viata erau si picturile lui. Facea asta in fiecare zi. Astepta cu sufletul la gura sa vina dimineata sa-si surprinda trecatorii cu creativitatea sa. Multi treceau pe langa, nebagand de seama picturile, dar mai trist pt mine era faptul, ca nimeni nu observa pictorul, care era atat de multumit de lacrarile sale ca nu avea nevoie de aprecierile oamenilor ca sa se simta important... 

       Acum, ca'i toamna, picteaza copaci cu frunze aurii, frunze, care ating pamantul tranformandu'l intr-un covor de lux. In picturile lui poti simti pana si mirosul de toamna... 

       Multi cunoastem acest Pictor, dar fiind prea ocupati de noi, de viata noastra, trecem nebagand de seama nu numai picturile sale, dar, chiar si pe El, Pictorul...

Eu si fiul risipitor...

Toti il vedem cheltuind banii si curvind, gandindu-ne ca noi, nu ne asemanam cu el... Istoria, nu e pt noi, e pt ei, cei care traiesc viata cum le convine... Dar, hai sa zic ca nu e chiar asa... Suntem copii ai Regelui, avem parte de-atatea binecuvantari in casa Sa, stam la o masa si ne trece noua prin minte sa incercam viata de unii singuri, fara sa ne dam seama, bazandu'ne pe noi pe abilitatile noastre. Si, da, nu plecam cu mana goala, pt ca, cum poate un tata sa nu'si binecuvinteze copilul. El o face pt ca ne iubeste. Luam ceea ce ni se da, crezand ca ne apartine. Ne trezim dimineata inima inca ne mai bate, inca mai respiram si ni s-a dat inca o zi si noi, de capul nostru irosim fiecare secunda fiind atat de concentrati la noi, afacerile noastre, banii nostri, casele noastre, crezand ca asa le zidim, nebagand de seama ca putin cate putin se darama tot in jurul nostru, pt ca nu ne pasa de altii. Nu, isoria fiului risipitor nu-i doar despre cei ce stau prin baruri, e despre cei carora, dupa ce ni s'a daruit atata irosim totul pt noi, pt placerile noastre, de parca numai noi am exista... Am avut eu o zi prea plina de mine, pt ca numai zilele astea imi sunt mai putin frumoase si cheltuite in zadar, si la sfarsit de zi, in minte mi-a venit acel verset, " Si fiul risipitor si-a venit in fire si si'a zis..." Atunci mi'am zis eu in mine," vino'ti te rog in fire, ridica'te de unde esti si intoarce'te in acea casa de unde ai plecat, intoarce'te la acea relatie, invata acolo cum sa traiesti nerisipind viata si tot ce ti'a daruit Acest tata iubitor...

Ploaia, ne face mai buni...

   

M-am trezit auzind ploaia atingandu-se usor de frunzele copacilor, aducand atata prospetime, atata viata. Mi s-a dus gandul la dragostea lui Dz pt noi, bunatatea lui fara margini. La cata mizerie e in lumea asta si El nu inceteaza sa ne binecuvinteze. O, daca am avea ochi sa vedem si inimi sa-ntelegem. Dandu-ne ploaie vrea sa ne arate ca El e gata sa ne curateasca de tot ce nu e bun in noi, sa ne spele ochii sa vedem banatatea lui nesfarsita. Sa ne spele inimile incarcate cu grijile de zi cu zi, ca sa pricepem cu adevarat pt ce am fost creati. Sa ploua peste mintea noastra, sa elimine fiecare particica de praf, praf, care ne impiedica sa il cunoastem cu adevarat. 
     Ne place sa vb despre ploaie, sa auzim cum ploua, sa simtitm mirosul placut si curat si rugaciunea mea e ca sa nu ma multumesc cu atat. Nu vreau sa vb despre ceea ce poate face Dz, despre ce am auzit ca face, sau sa ma minunez cat de frumos lucreaza in vietile altora... Vreau eu sa ies in ploaie, sa simt, bucuria de-a deveni in fiecare zi tot mai curata. Vreau sa-L aud pe Dz vorbindu-mi, curatindu-mi mintea si inima. Vreau sa simt cum, prin dragostea Lui, face din mine o mireasma placuta, care arata spre El, si nu spre mine...
     

Vrajmasii asteapta cu nerabdare sa ne doboare...

E o lupta care se da in fiecare zi pt noi. O lupta care are loc dincolo de ceea ce vedem noi. Citeam azi un Psalm si David spune, ca vrajmasii asteapta cu nerabdare sa-l doboare... Avem, noi un vrajmas, care zi de zi cauta sa ne puna la pamant, sa ne faca praf sau macar sa ne faca sa ne simtim praf, stiind prea bine ca suntem copii de Dumnezeu... O, de-am intelege in fiecare zi cand ne trezim, ca lupta incepe cu primul gand, primul cuvant rostit... Vrajmasul nostru nu are reguli, el are un scop, si e atat de important acel scop pt el, ca nu sta o clipa fara sa-si strecoare sagetile in mintile si inimile noastre. Se da o batalie pt noi si ma gand ca de-atatea ori l-am lasat pe vrajmas sa castige, si asa, influienta lui in vietile noastre creste... Ma rog, ca azi, vrajmasul meu sa se vada deja invins, pt ca sunt gata de lupta, avand mintea si inima indreptate spre Dumnezeu, Cel care Invinge...

... ma invata copilasul din mine...

Acu cateva zile m-am trezit dimineata, gandindu-ma la ziua care trecuse. Ma intrebam, daca imi simtisem copilul miscandu-se in burta si nu-mi aminteam sa-l fi simtit. Mintea imi pleca acolo ca era ceva in neregula cu copilasul... Apoi, am decis s-astept, s-astept atenta miscarile... Au durat cateva minute pana l-am simtit miscandu-se. Ce bucurie aveam... Gandul mi s-a dus la Dumnezeu. De multe ori nu-L simtim pt ca nu ne facem timp sa stam in prezenta lui asteptand sa ne vorbeasca, sa ne invete. Au fost zile in viata mea, cand Dz parca statea nemiscat, nu-mi vb si nu ma invata si ceea ce nu-mi doresc cel mai mult in viata e sa traiesc zile, nesimtindu-I prezenta Sa in mine, neauzindu-I vocea indumandu-ma... Ceea ce am mai pretios in mine esti TU...

Pictam panza vietii...

Pictez panza vietii in culori. Pictez cu faptele si cu cuvintele... As fi vrut si gandurile sa picteze. Ce frumos peisaj as fi lasat in urma. Pictez cu gandurile mintea mea, si-atat, pt ca daca gandurile nu-s puse in cuvinte si cuvintele in fapte, nu valoreaza nimic... 
Imi dau seama ca dormim prea mult, dormim viata atunci cand irosim minutele si orele.  Ne-am facut casele noastre in regiuni frumoase si linistite, departe de toata saracia lumiii acesteia, departe de durerea care e dincolo, nu prea departe de noi... Iubim lucrurile. Ne iubim pe noi, prea putin pe altii... Am devenit pietre prea reci, prea tari, lumea fuge de noi, pt ca cuvintele ni's goale. Vorbim atunci cand ar treb sa ne punem mana la gura si stam nemiscati cand ar trebui sa dam o mana de-ajutor. Pictam panza vietii si ne invelim cu ea, pe cand ar trebui s-o pictam nu pt noi ci pt ca altii sa se inveleasca cand le e rece, sa-si lege ranile cand durerea le frange sufletul... Pictam pt noi prea mult, de parca panza ne-a fost data pt noi. Viata asta nu-i a noastra, nu ne apartine si noi o irosim de parca nu am sti ca panza poate fi rupta oricand de Cel ce ne-a dat-o sa o pictam pt EL, pt cei care au nev de EL...

Noe... Vrem curcubeu, nu vrem ploaie si nu vrem greu...

Toti stim despre Noe, omul, care facea tot ce-i zicea Dz. Greu, usor, nu ezita o clipa. O arca, prea mare, parca pt un om pe vremea aceia sa poata face. E simplu parca in ziua de azi. Ai nev de lemne,  suni, ti le aduc. Smoala, in cateva ore o aveai la indemana... dar, el... Lemne, sa le aduc de-acolo? Nu-s usoare, trebuiesc prelucrate, si tot greul acesta acompaniat de " incurajarile si ajutorul" celor din jur. Dar, isi construieste Noe arca, si incepe ploaia. Noe si familia sunt in siguranta. Totul, pare asa simplu. Trecem prea repede la finalul istoriei, porumbelul, verdeata, muntele Ararat, dar uitam un detaliu. Noe, a stat inchis in arca un an de zile. Ce-as fi facut eu? Ce miros acolo, geamuri n-ai multe si pe care il ai nu-l deschizi. Un an de zile, asta nu-i o luna, nici doua, dar 12 luni. Cata rabdare si cata credinta ca Dumnezeu isi va aminti de ei... N-aveau carti, nici net. Aveau animale, de care trebuia sa ingijesti. Sa faci asta de dimineata pana seara? Era sa fi zis si eu ca Iov, mai bine nu ma nasteam.   Nu stim ce faceau ei, dar, cred ca noe, a avut timp sa-si sfatuiasca copiii si sa stea langa sotia sa. Cat de placut ii era oare sotiei lui, sa iasa din cort, comfort si sa traiasca un an de zile pe apa... Noua ne place istoria... Vai, ce fain e Noe. Construieste arca, cheama animalele( cu oamenii e greu sa lucrezi, dar cu animalele, sa le faci sa intre in corabie), ploua tare, se termina ploaia si apare curcubeul... Ce simplu, dar cat de dificil a fost intr-adevar. Noi vrem sa avem parte de curcubeu, nu ne-am da in laturi nici sa bagam niste animale in corabie, dar sa asteptam, sa muncim din greu, sa ne incredem in Cel ce le are pe toata in control, e greu... Dar, curcubeu, promisiunile nu apar decat dupa ce te-ai increzut in bratul Lui si ai facut ce ti-a zis, si-ai asteptat cat a trebuit...

TREI ZILE... TREI ZILE... ASCULTARE...

Trei zile... Trei zile... Trei zile sa mergi cu fiul tau de mana, sa-ti stea culcat pe brate in timpul noptii si, tu, sa nu inchizi un ochi, stiind unde mergi, stiind si totusi crezand ca Domnul va purta de grija... Trei zile... Amandoi  pe-acelsi drum, unul langa altul... Cate intrebari, cate raspunsuri... Ce era oare in inima ta, in mintea ta... Ce simteai?! Trei zile, cand inima ti se sfasia si durerea nu mai avea loc in tine, si tu, si, tu... cata credinta ca Domnul v-a purta de grija... Nu era oare mai usor sa fi treb sa mergi, cale de cateva ore, nu de cateva zile? Sau poate acele trei zile, au construit acea incredere pe care o aveai in Dumnezeu... Trei zile care au valorat atat de mult pt Isac, ce exemplu al credintei si al ascultarii... Trei zile, zile care au durat cat o vesnicie, pt ca durea prea tare si apoi cele cateva minute, cand ti-ai pus fiul pe-altar, au parut ani intregi... Trei zile... Apoi, cateva minute sau ore, cata credinta si cata ascultare... Si, noi, cand ne ceri ceva, ascultam noi oare? Vad in noi copiii nostri ASCULTARE DE TINE? 

Si unde'i problema?!

Ma uitam mai ieri la o predica online si eram deranjata de felul cum era filmata. Vedeam numai jumatate de cap a predicatorului. Imi faceam deja planul cum sa le las un comentariu, ca, cine stie, poate nu observasera, ca filmasera nu cum tre.  Ma gandeam in mintea mea, oare ce s-a intamplat cu cel care filma de n'a observat?! Cam asa ma uitasem eu la cateva predici, cateva zile... :)

Dar, am miscat mai apoi mausul si spre surprinderea mea predica era filmata cum tre... Problema nu era in cel cu videocamera, problema era la mine, ca nu ridicasem pagina suficient ca sa vad intreaga imagine...

Si asa, mi-am invatat lectia:  DE MULTE ORI PROBLEMA NU E IN CEI DE LANGA, NU E IN CEI DIN FATA NOASTRA, DAR E IN NOI, CUM NE UITAM LA EI SI CE VEDEM NOI IN EI...

Viata mea nu'i ca'n filme...

Viata mea nu-i ca'n filme... Viata mea e un film... Un film care si-a schimbat denumirea pe parcusul anilor. De la : "Fetita cu ochii verzi", pana la " Femeia care iubeste" ... Un film, scurt? Lung?  Un serial, 10 mii de serii... Aceiasi actori, dar in fiecare serie ei devin altfel. Nu doar le apar riduri, dar se vad  amprentele Regizorului in viata lor. Avem un regizor, care le stie pe toate, programeaza, ne surprinde, ne invata sa ne jucam rolurile, nu cum vrem noi, dar cum vrea El, cum trebuie... Au fost episoade in trecut cand am jucat cum am vrut, dar ciudat e regizorul nostru, sterge seriile care nu-s bune, car nu-i plac. Daca il intrebi de isi aminteste de seriile cand nu era nimic farmec in ele, te intreaba: "Care serie, despre ce vb?" Uneori, ne punem la privit seriile din trecut si El ni le arata numai cu scopul de-a scoate in evidenta cat de valoroase au fost acele zile, si ce fel ne-a schimbat cand jucam de capul nostru... Au fost serii, cand erau atat de goale, altele atat de pline... Acele goale, erau prea pline de noi si alea pline, erau umplute de EL... Urmeaza alte serii... Actorii suntem noi si Regizorul e acelasi, dar mai aproape de noi, mai scump ca ieri... 

Uitandu-ne la filme, atragem atata atentie actorilor si asa putin dam credit Regizorului, poate uneori nici nu-i stim numele... fara Regizor nu e film... 

Cuvintele...

 

Cuvintele isi au o istorie a lor, o istorie care nu se uita, o istorie care se scrie in vesnicie... Noi traim doar in prezent, dar cuvintele  traiesc in prezent si in trecut. Cuvintele pot sa traiasca mult, mult mai mult ca noi. Ele se lasa imprimate pe foi, dar fara sa vrea sunt sculptate pe inimi... Cuvintele nu-s doar combinatiile de litere pe care le'nvatam odata si le stim pt totdeauna. Cuvintele traiesc si au puterea de-a da viata si de o lua... Un cuvant bun, isi intinde bratele stiind ca aduce atata bucurie, si un cuvant neplacut, iesa de pe buze, simte durere, ar vrea sa nu fie auzit, ar vrea sa nu fi fost nici macar soptit, ar vrea sa se ascunda undeva si sa nu atinga pe nimeni... Ar vrea cuvintele sa fi trait de unele singure, fara noi... Noi oamenii nu stim sa ne folosim de ele... 

Despre TINE, muzica, inchinare si oameni

Asteptai cu nerabdare sa cresti mare. Copiii alergau la joaca, Tu, alergai la Templu. Erai corect, atent si priceput. Mama, iti zicea ce-i bine si ce-i rau si Tu o ascultai, chiar daca stiai tot inainte de-a te invata ceva... Ai crescut mare repede, ca zilele's prea mici pt tine, care nu ai inceput si nici sfarsit. Ai crescut sa ne arati, sa ne inveti cum sa traim. Ai murit apoi pt noi, ca noi, mai apoi sa traim viata noastra pt tine. Ai murit pt noi si noi... Doamne, ce durere ma cuprinde... Noi, invatam pe oameni nu ceea ce Tu ne inveti. Noi, ne-am facut regulile noastre, invataturile noastre, obiceiurile noastre si nu ne oprim la asta, dar aducem atata dezonoare numelui Tau certandu-ne pe marginea invataturilor puse de noi si ni se pare ca daca este numele Tau rostit undeva prin discutie ne indreptatim inaintea TA... Isuse, Tu ne-ai invatat cum sa traim, cum sa iubim, cum sa ne rugam... Nu ne-ai zis, exact cum sa ne inchinam, sa dansam sau sa stam nemiscati. Nu ne-ai zis, nu pt ca nu e imp inchinarea, dar pt ca inchinare e tot ceea ce vine din inimile noastre, inchinarea e rezultatul trairii a tot ce ne-ai invatat... Inchinare inseamna inima pusa'n inaintea Ta. Inchinare inseamna sa venim in fata Ta, pe genunchi cu fata la pamant.  
     Dragi predicatori, faceti-va predicile pe baza Cuvantului lui Dz nu pe  marginea invataturilor, tot puse de voi, ne'ntelegand ca Dumnezeul nostru accepta orice fel de inchinare atata timp cat vine din inimile pline de adorare fata de El... Nu va mai ganditi la voi, nu va mai pese ce zice lumea( lumea pe care tot voi ati invatat-o ca la pocaiti se canta fara dans, se canta (uneori) fara pasiune...)

E ciudat ca nu isi da lumea seama, ca Diavolul lupta sa darame ceea ce Tu zidesti... 

Cum e Dumnezeul tau?

 Il vad pe Dumnezeu in noi. Se naste in noi, e mic si cu timpul ar trebui sa creasca sa devina atat de mare ca sa nu mai incapa in noi... Il vad mic pe undeva, sau maricel, vrea sa creasca si noi nu-i dam loc, pt ca ne crestem pe noi, ne iubim prea mult pe noi, avem prea putin timp de El, uitam ca traim datorita ca e El in noi. Ar vrea sa faca lucrari mari, dar nu le poate face fiind in noi, pt ca il limitam. Ar vrea sa mearga sa aduca speranta, dar picioarele noastre sunt conduse de noi. Ar vrea sa vorbeasca aducand o parte din Sine pe pamant si noi il astupam si-L facem neauzit... Dumnezeule vreau ca Tu sa cresti si eu sa ma micsorez. Sa cresti atat de mare si eu sa fiu atat de mica ca eu sa ajung sa traiesc in Tine si Tu in mine si eu sa nu te limitez. Nu vreau sa traiesti numai Tu in mine, ca fiinta mea te limiteaza, vreau sa traiesc eu in Tine si sa fac ceea ce faci Tu...

Nu e nimic la intamplare...

Ma minunez mereu de omniprezenta Ta, de felul cum nimic nu-ti scapa din vedere si cum totul are loc la un anumit timp. De-atatea ori, am vazut accidente, care avusesera loc dupa ce trecusem pe-acolo. Atunci ma pornisem mai devreme decat de obicei si cu siguranta Tu erai Acel care ai facut sa ies din casa cu 10 min mai devreme ca mai apoi sa cad pe genunchi multumindu-ti pt dragostea si grija Ta... Dar... ma mai gandesc ca asta e ceea ce am vazut cu ochii mei si inteleg cu mintea mea, dar cu siguranta mana Ta e peste mine mereu si-mi dau seama ca sunt situatii cand daca nu era-i Tu era sa fie totul pe dos, altfel, dezastru. Si, noi ne ratoim cand ne pornim devreme sau tarziu. Noi suntem acei care nu ne convine masa la care stam si locul pe care il avem in autobus sau avion... Noi, nu vedem ce vede Dz si Doamne, cat ne iub TU, ne iub prea mult, fara margini. Doamne, cum ne protejezi copiii si sotii... Iti multumesc, iti multumesc, iti multumesc...

Dorinta sufletului... Day 1...

Prima zi de post din 2013... Ce foame, e deja seara, de am fi asa flamanzi dupa Dumnezeu, dupa Cuvantul LUI, care da viata... Dorinta sufletului meu in acest post e sa-L aud pe Dz vorbindu-mi, sa ma invete, sa-mi faca urechea sensibila la Cuvantul LUI si viata mea sa nu fie credinta fara fapte, cunostinte fara de Cel ce cunostinta nu are valoare... Ma vad in fata tronului, in genunchi, cerandu-ti lumina, cerindu-ti calauzire, dar mai mult sunt la tronul Tau sa-ti multumesc pt tot, pt Cuvantul Tau, pt Isus, a carui dragoste depaseste capacitatea mea de-a intelege... Ma rog sa gandesc ceea ce Tu gandesti, sa vb cuvintele Tale, sa ma doara, atunci cand te doare pe tine... Vreau sa fiu asemenea TIE...