Pictez panza vietii in culori. Pictez cu faptele si cu cuvintele... As fi vrut si gandurile sa picteze. Ce frumos peisaj as fi lasat in urma. Pictez cu gandurile mintea mea, si-atat, pt ca daca gandurile nu-s puse in cuvinte si cuvintele in fapte, nu valoreaza nimic... Imi dau seama ca dormim prea mult, dormim viata atunci cand irosim minutele si orele. Ne-am facut casele noastre in regiuni frumoase si linistite, departe de toata saracia lumiii acesteia, departe de durerea care e dincolo, nu prea departe de noi... Iubim lucrurile. Ne iubim pe noi, prea putin pe altii... Am devenit pietre prea reci, prea tari, lumea fuge de noi, pt ca cuvintele ni's goale. Vorbim atunci cand ar treb sa ne punem mana la gura si stam nemiscati cand ar trebui sa dam o mana de-ajutor. Pictam panza vietii si ne invelim cu ea, pe cand ar trebui s-o pictam nu pt noi ci pt ca altii sa se inveleasca cand le e rece, sa-si lege ranile cand durerea le frange sufletul... Pictam pt noi prea mult, de parca panza ne-a fost data pt noi. Viata asta nu-i a noastra, nu ne apartine si noi o irosim de parca nu am sti ca panza poate fi rupta oricand de Cel ce ne-a dat-o sa o pictam pt EL, pt cei care au nev de EL...
No comments:
Post a Comment