Dărâmături ... Si oameni care trec pe lângă...

Orașe in dărâmături. Cărămizi si praf, mizerie si... Si oameni care trec pe lângă. Oameni care au fost puși de Creator sa zideasca si sa repare sparturile... Am fost puși de Creator sa ne suflecam mănicile, si sa ne apucam de treaba. Dar, noi, iubindu'ne pe noi prea mult, nu vrem sa ne murdarim hainele, nu vrem praful din tencuiala dărâmată... Noi, mai rau, nici nu observam dărâmăturile. Nu observam pentru ca suntem orbi spiritual. Trecem printre case, si avem impresia, ca trăim in cele mai frumoase orașe, neintelegand ca dincolo de fiecare om, in suflet se afla durere, praf si dărâmături si ca noi suntem chemați sa zidim... Suntem chemați sa zidim Viețile altora, sa ii ajutam să-l cunoască pe creator... Suntem chemați sa zidim, indiferent dacă suntem sau nu plătiți... Ziditul cere munca, multă munca, prin praf si cărămizi... Noi vrem rezultatul final, oameni buni, cu euro Reparație in interior si exterior, dar sa nu muncim o zi, sau ... sa muncească alții... Sau, mai rau, vorbim de rau despre dărâmături, despre praf si mizerie si încetul cu încetul le dărâmam cu totul... Haideti sa ne apucam de treaba... Încurajează pe cineva azi, simte durerea cuiva. Zideste, pt ca dacă nu zidesti darami...

Lessons from a baby...

She wants it now...

She cries when we doesn't get her way...

When we are acting this way it's time to grow up, she is a baby...

She is fed, and in a little while she will it by herself...

Don't wait to be fed by others, eat  from God's word daily. Pastors responsibility is to give you the deserts, not the food that you need daily.

And, doesn't matter how old are u, 

Smile like a baby...

Orbul din mintea mea...

...Cum arată ploaia, m-a întrebat orbul din mintea mea, ploaia, care îmi aduce atâta bucurie?! Ce'i acela curcubeu despre care îmi povestești când ploaia dansează de mana cu soarele? Cum arată fulgii de zăpada care se'aseaza pe mana'mi calda, fără sa facă diferența dintre cel ce'l vede si cel ce doar i-l simte?! Cum arată cerul, locul unde voi vedea ceea ce cu adevărat trebuie sa vadă si omul care vede?!  Simte oare omul care vede durerea celor de lângă așa cum o simt eu?! Cum arată cel ce vede, in ce își investește viata?! La ce gândește cel ce vede, are el timp sa stea la BRAT cu Dumnezeu?! 

Ar trebui oare sa fim orbi ca sa vedem adevarata valoare a existentei?!

... Înainte pe drumul care duce înapoi...

... m-am rugat sa m-a scoată Dz din Egipt... Si, El m'a si trecut si  Marea Roșie. Am lăsat Egiptul in spate, am ieșit de sub robia egiptenilor si m-am trezit robit de mine însumi. Da, robit de gândurile și Dorințele mele, robit de nerăbdare si cartire.
    Sunt in pustie, locul unde Dz a decis sa scoată robia din mine. Sunt înconjurat de robi care aparent sunt liberi, dar sufletul le e încătușat. In Egipt, m-a gândesc eu, era vizil cine era rob si cine nu, aici, insa toți par a fi liberi. Par a fi liberi pt ca e suficient sa nu le faci cum le convine, ca încep sa carteasca, sa murmure si îți dai seama ca sunt robiti de eul lor...
     Dar, mai departe, acolo in fata, e un om, care parca nu ar merge prin pustie, un om, care are o atitudine plină de multumire si recunostinta. Nu băuse si el apa de câteva zile, nu mâncase si el carne de cum plecase din Egipt, dar era altfel... El, își amintește de cei 40 de ani, când păștea oile in pustie, când Dz i-l golise de sine, ca acum sa fie plin de El... 

... Asta a fost odată, dar uneori in pustie ne aflam si noi. Cartim, murmuram. Vrem in Canaan acum, dar plini de noi, mergem înainte pe drumul care duce înapoi... 

     Vreau sa ies din mulțime sa merg la pas cu Dumnezeul meu. Știu ca sunt eliberată de sub robia pacatului, dar, mai mult decât atât, Îmi doresc sa fiu plină de El...

...eu... ma imbratises pe mine...

Azi, ma imbratisez pe mine insami, si am de gand sa stau asa pana ma satur. Azi, imi place sa stau in prezenta mea, sa'mi zambesc, sa'mi vorbesc, si cuvintele sa'mi fie auzite doar de mine insami... 

Azi, alerg printre amintirile din copilarie, si'mi plac si mi'e dor de ele. 

Azi, ma imbratises pe mine, nu ca nu ar avea cine s'o faca, dar pt ca merit o imbratisare si din partea mea, e Ziua Mea... :) 

( sau, mai bine zis, imi sarbatoresc ziua de nastere)

... de parca as respira fericire...

M'am trezit dimineata respirand aer, de parca as fi respirat fericire... M'am trezit dansand cu viata... M'am trezit la brat cu Dumnezeul meu, invatandu'ma cum sa fac urmatorii pasi, ca sa merg in ritm cu EL mai departe... Cata rabdare are El cu mine...Imi dau seama, ca pt a ajunge sa traiesti asa clipe trebuie sa traiesti crescand, invatand sa respiri fericire, chiar si cand lucrurile nu sunt cum planuiai sa fie... Sa realizezi ca nu esti acolo unde ai vrea sa fii si totusi sa te bucuri ca nu esti acolo unde erai... Invat sa repir aer, de parca as respira fericire...

... despre ea, mama lui Moise...

O apucasera durerile nasterii, dar mai tare o durea gandul ca Faraon ceruse ca toti pruncii sa fie aruncati in rau... Bucuria ca i se naste inca un copilas era amestecata cu durerea gandului a ceea ce avea sa urmeze. Ar fi vrut poate sa aiba o fetita( ca nu aveau x ray pe'atunci), ca sa fie lasata sa traisca...

Il iubea pe Dumnezeu si i'l rugase sa'i protejeze familia, sa'i binecuvinteze copilasii, si acum era in situatia cand numai rugaciunea mai aducea speranta in inima ei. Auzea in fiecare zi pasi pe'afara si'si ascundea copilul cum putea ca sa'i mai dea o zi sa traiasca, sa se bucure de prezenta lui macar inca o zi, apoi alta. Asa trei luni de zile, trei luni. Trei luni de zile, cred ca se rugase pt el, mai mult decat pt ceilati copii ai ei. Acele 3 luni au fost ca trei zile si nu mai avea cum sa'si ascunda baietelul, care deja ii zambea cu'atata gingasie. A facut un cosulet, cu maiestie, cu grija, si'a pus copilasul in el rugandu'se ca Dumnezeu sa'L faca nevazut de egipteni... Dar... I se aduse vestea ca cosuletul fusese gasit de'o Egipteanca, inima ii era plina de durere, dar si de speranta, pt ca il lasase in grija ei pt o perioada... Asa au trecut zilele, cum ar fi trecut ore si venise timpul sa'si dea copilul, propriul copil sa fie crescut printre egipteni. Moise, isi privi trist mama, o imbratisa sa'i mai simta inca odata bratele tandre, si pleca lasandu'si mama cu fata in lacrimi si cu privirea spre cer cerandu'I Dumnezeului suprem sa conduca El lucrurile mai departe... Rugaciunile ei au fost ascultate... Rugaciunile ei au pastruns pana dincolo de ceruri, atingandu'se de inima lui Dumnezeu... Cata putere are rugaciunea unei mame si cat de nepatrunse sunt caile Sale... Vreau sa umblu in ele si cand doare...

... Surda la fiecare cuvintel rostit de mine impotriva mea...

As vrea si'ar trebui sa nu aud vocea care imi zice ca sunt altceva decat ceea ce sunt In Hristos. As vrea sa fiu surda la fiecare cuvintel rostit de mine, in mintea mea, impotriva mea insami... As vrea sa aud doar vocea Ta. As vrea ca mintea'mi sa'mi vb numai atunci cand are pe limba cuvintele Tale. As vrea sa nu aud ce'mi vorbesc oamenii, din propria lor initiativa, chiar daca imi zic de bine, numai ca sa impresioneze... Vreau sa ii aud vorbind doar cuvintele Tale... 

Ganduri pe marginea vietii lui Coleman...

Ma invata ea, printesa mea...

Azi bebele meu nu prea vrea sa manance si asta imi provoaca atata durere. Ce mult as vrea s'o vad mancand ca acum o zi... Asta m'a dus cu gandul la Dumnezeu... Cat de dureros e pt El, cand nu " mancam" in fiecare zi cum ar trebui ca sa crestem sanatos... Ar trebui sa dam o fuga pana la Medicul suprem, si El ne va da vindecare si " pofta de mancare"...

Pietrele in noptile reci...

A rostit binecuvantarea. Binecuvantare in urma careia te asteptai ca Iacov iesind din cort sa aiba parte numai de bine. Granarele sa'i fie pline de belsug si fiecare cuvintel zis de tata sa se implineasca... dar... Odata ce'a fost binecuvantat trebuia sa plece. Trebuia sa mearga zile, ingrijorandu'se daca va avea ce manca si cu ce se imbraca. Fusese binecuvantat, dar grijile il copleseau. Venise seara si, in loc de perna moale de'acasa isi potrivise o piatra pe care sa'si puna capul. Era rece, prea rece. Adormi greu, pt ca nu stia daca'i in siguranta( de obicei statea acasa), nu stia ce'o sa'i ofere ziua de maine. Cred ca, se intrebase nu odata unde's binecuvantarile de care zisese tatal sau. 

Adormind, il vede pe Dumnezeu si, spre surprinderea mea, ii cere ceea ce deja Dumnezeu ii promisese ca'i va da, cere mancare si haine. Eh, cum ma vad pe mine in Iacov. Imediat ce'a vb cu Dumnezeu se trezeste si numeste locul acela Casa lui Dumnezeu, unde prezenta'i era simtita. Piatra acea rece, noaptea inficosatoare devenisera inceputul binecuvantarilor din viata sa...

De ce scriu? Pt ca, pt ca in viata noastra Dumnezeu ne promite atatea si noi am vrea ca acele promisiuni sa se implineasca cand credem noi ca trebuie, dar, dar piatra rece si noaptea ne stau in fata, pt ca vrea Dz sa vorbeasca cu noi. asteapta sa ne punem jos, s'asteptam sa ne vorbeasca. Ne vorbeste si noi, ca Iacov, ii cerem putin, pt ca prezentul nu arata a binecuvantare. Mai mult decat sa vedem promisiuni implinite Dumnezeu vrea sa'L vedem pe EL... Da promisiunile's facute, dar oare e printre ele acea promisiune ca va fi usor, ca nu vom trece prin greu, ca pietrele ne vor fi transformate in perne si iarba intr'un pat cald?!

Daca e noapte si e rece si nu avem in fata decat o piatra, o situatie grea, sa'L cautam pe Dumnezeu, sa'L ascultam intelegand ca cele mai negre nopti din vietile noastre sunt acelea unde Dumnezeu ni s'a facut cunoscut, sunt zilele unde incepe binecuvantarea lui Dz sa cada pe noi. Si, da, vor mai fi si alte nopti reci...

... de am fi flamanzi, am intelege...

Daca ar fi sa vb acum cu bunelul meu care traise pe timpul foametei, ar avea ochii plini de lacrimi, strangand fiecare faramitura, zicandu'mi sa fac la fel, pt ca stia cum e sa traiesti fara paine...

 Painea odata era ceea ce avea omul mai scump. Imi amintesc de poezia aceia din abecedar: " Sa nu arunci copile painica jos nicicand, ca undeva departe plange'un copil flamand..." Acuma, noi avem mai mult decat paine. Ba, chiar, mancam fara paine, pt ca avem atatea optiuni. Suntem la dieta... 

Noi, avem prea multe, nu ducem lipsa de paine, si nu intelegem ceea ce zicea Isus odata: " Omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant care iesa din gura lui Dz..."

Ar fi  bine sa luam zile de post. Postind vom ajunge sa dorim o bucatica de paine, si asa vom intelege cum ar trebui sa dorim prezenta lui Dz, cuvintele Lui

Ma rog sa am o foame dupa Cuvantul lui Dz, dupa El si pantruzand cuvintele Lui in mine, sa capat viata care vine din El... Ma rog sa pretuiesc fiecare cuvintel si sa'l strang in inima mea ca pe o comoara si astfel sa aduca rod...