Am invatat sa pasim de mici si-atunci fara sa ne straduim prea mult lasam in urma noastra zambete, bucurie si amintiri frumoase... Am crescut si am inceput sa nu bagam de seama ca pasim, a inceput sa nu ne intereseze nici ceea ce lasam in urma noastra si astfel am semanat indiferenta. Ne-a durut, dar am invatat sa fim mai atenti la ceea ce lasam in urma noastra.... Ciudat, perioada asta nu a durat prea mult, pt ca am trecut de varsta cand doream cu orice pret sa fim admirati. Am ajuns tineri si obosim sa pasim, sau pasim lasand in urma lacrimi, intrebari si cicatrice. Hm, se-ntampla sa nu pasim deloc din teama de-a nu lasa in urma decat tristete. Nu trece mult si-mbatranim si-ajungem sa nu mai putem pasi. Exact acum, cand am lasa in urma noastra bucurii, nu mai putem pasi decat putin... Ce bine ar fi ca, tineri fiind, sa pasim si in urma noastra sa lasam bucurie, speranta si dorinta de-a trai. sa nu asteptam sa fim batrani si sa nu ne dorim sa fim copiii. Am putea lasa in urma pasilor nostri amintiri de neuitat, dar asta numai atunci cand suntem atenti la pasii nostri si pasim cu grija....
No comments:
Post a Comment