Curcubeu, Promisiune...

Era o dimineata devreme, prea devreme ca parcarile sa fie goale si totusi, soarele isi facea drum printre norii care aduceau ploaia. Un rasarit de milioane, sa fie rasaritul atat de vizibil si atat de linistit. In partea unde ar apune soarele cerul era negru, de parca se lupta intunericul si lumina. Nori de ploaie, se vedea clar ca nu departe ploua. Soarele se ridica mai sus si razele ii devenisera mult mai puternice si lovind picaturile de ploaie facu pe cer sa rasara un curcubeu cum n-am mai vazut vreodata... Culori atat de patrunzatoare si il puteam vedea dintr-un capat la celalat. nu-mi puteam lua ochii de la el si in minte imi apare Noe, Dz, promisiune, legamant si pe fata imi aparusera lacrimi. Acu cateva zile in urma citisem despre curcubeu si Dz spune... Dau acest semn, ca atunci cand o sa vad mizeria din lume, mizeria din om, uitandu-ma in jos sa-mi amintesc ca am promis ca n-o sa mai distrug lummea prin potop. Si de-atunci fiecare curcubeu pt mine nu e doar un legamand, e Dz care se uita in jos si cu durere ar vrea sa distruga tot, parandu-i rau ca a creat omul, e Dz care isi vede creatia si spune, Te-as face praf, as distruge tot, ca eu te-am creat altfel, dar mai mult, eu mi-am dat fiul meu pt tine, ca tu sa traiesti bine, sa fii schimbat si tu, tu omule, traiesti cum iti convine... Haide ca toti atunci cand vedem curcubeul nu numai sa ne umplem de bucurie, ca arata nespus de frumos, dar sa ne uitam in noi, sa ne rugam pt iertare si sa incetam sa traim cum am trait pana, sa vb despre Dz, sa fim lumina, sa fim buucria lui DZ...