Cuvintele azi stau in tăcere...

Azi Aleg să-mi pun cuvintele pe foi. Imi vorbește mintea in tăcere si eu ascult. Cuvintele-mi se bucura de liniștite, auzindu-se numai pe ele. 

E tăcere in jurul meu, și-mi place, pentru ca, vai cât de putin stam in liniște. Vorbim cu treaba si fara treaba. Ne folosim de cuvinte, zicem ca iubim si apoi disprețuim. 

Obosesc cuvintele. Vorbim la telefon, pe Skype, la magazin, acasă, la munca, vorbim pana si singuri. Strigam, vorbim in șoaptă, dar oare mai știm sa ascultam?! Sa ascultam si sa auzim dincolo de cuvintele rostite de cei din jur?! Oare mai știm sa ascultam in tăcere ce ne vorbește Creatorul?!

Azi, aleg sa tac si sa ascult ce-mi vorbește sufletul si cerul. Azi aleg sa las cuvintele sa se odihneasca de mine macar putin...

Tu, nu mi-ai zis...

Binecuvântata ești tu între femei...

Așa mi-ai zis in acea zi, cand eu eram inc-o copila... Cuvintele tale aduceau afirmarea de care aveam nevoie... Dar, după cuvintele de binecuvântare îmi zici ca voi rămânea însărcinată, nefiind nici măcar logodita... Eram îndrăgostită de Iosif, aveam planuri, nunta mea... Si tu, tu vii si îmi aduci o veste care ar putea sa rupă relația dintre noi... Oare sunt gata?!

Dar, binecuvântarea a început cu încercări si clipe de frustrare, neclaritate...

Tu nu mi-ai zis, ca va fi greu...

Tu nu mi-ai zis ca, eu, acea binecuvântata între femei, va trebui sa nasc in staul...

Tu nu mi-ai zis, ca vom fugi in Egipt, neavand un loc de munca stabil, departe ce cei dragi...

Tu nu mi-ai zis că-mi voi privi copilul răstignit, nefăcând nimica rau...

Tu nu mi-ai zis...

Acum, tu...

Ai binecuvântarea, dar urmează clipe grele...

Stia Dumnezeu ca nu vei renunța, la relația cu soțul tau, chiar dacă nu-i ușor...

Știa, ca vei alerga la El, cand copilul, se îndepărtează de El...

Știa ca il vei slavi si cand e greu...