Sunt in pustie, locul unde Dz a decis sa scoată robia din mine. Sunt înconjurat de robi care aparent sunt liberi, dar sufletul le e încătușat. In Egipt, m-a gândesc eu, era vizil cine era rob si cine nu, aici, insa toți par a fi liberi. Par a fi liberi pt ca e suficient sa nu le faci cum le convine, ca încep sa carteasca, sa murmure si îți dai seama ca sunt robiti de eul lor...
Dar, mai departe, acolo in fata, e un om, care parca nu ar merge prin pustie, un om, care are o atitudine plină de multumire si recunostinta. Nu băuse si el apa de câteva zile, nu mâncase si el carne de cum plecase din Egipt, dar era altfel... El, își amintește de cei 40 de ani, când păștea oile in pustie, când Dz i-l golise de sine, ca acum sa fie plin de El...
... Asta a fost odată, dar uneori in pustie ne aflam si noi. Cartim, murmuram. Vrem in Canaan acum, dar plini de noi, mergem înainte pe drumul care duce înapoi...
Vreau sa ies din mulțime sa merg la pas cu Dumnezeul meu. Știu ca sunt eliberată de sub robia pacatului, dar, mai mult decât atât, Îmi doresc sa fiu plină de El...
